" Si Cuvântul S-a făcut trup, si a locuit printre noi, plin de har, si de adevăr."

(Ioan 1 :14)

         Unul dintre cele mai indragite praznice in sanul crestinismului este si ramane sarbatoarea nasterii Domnului Isus Hristos. Evenimentul venirii in lumea noastra a fiului lui Dumnezeu a impartit in doua istoria omenirii. Si nu este de mirare pentru ca Domnul Isus Hristos a fost cel mai mare “OM” care a trait vreodata pe pamant.    

         Nu a mai fost si nu va mai fi nimeni ca El, ceea ce inseamna ca a fost unic, singur in felul Sau.  El nu-si gaseste asemanare si comparatie cu nimeni altul. Intradevar, istoria n-a mai cunoscut si nu va mai cunoaste pe nimeni asemena Lui. El a fost unic in nastere, unic in caracter, unic in invatatura, unic in traire, unic in moarte, in inviere si in inaltare.

         Nasterea Sa a tulburat o cetate intreaga, cetatea Ierusalimului. Ea a speriat de moarte un rege, crudul Irod , precum si pe carturari si pe marii preoti. In copilaria sa a uimit pe invatatorii legii aflati in Templu, prin cunostintele si intelepciunea Sa. A vindecat trupeste si sufleteste mii de oameni. Desi n-a lasat nici doua randuri, totusi scrierile despre El umplu bibliotecile lumii. N-a compus nici macar un cantec si totusi El este laudat in mii si mii de imnuri, dedicate si inchinate gloriei Numelui Sau. N-a condus vreo armata si totusi nimeni n-a avut vreodata mai multi voluntari si nici mai multi care I s-au predat Lui, decat El.

         Domnul Isus Hristos a fost unic in felul Sau. Desi a denuntat cu asprime pacatul, El nu poate fi asemanat cu duritatea lui Ilie. Chiar daca Ieremia este cunoscut ca profetul plangerilor totusi durerea lui Hristos pentru pacatele poporului sau nu poate fi comparata… Moise s-a remarcat prin blandete, Iov prin rabdare, Ioan prin iubire, Domnul Isus le-a insumat pe toate acestea.

         Din clipa nasterii  Mântuitorului si pânã la sfâsietoarea agonie de pe Golgota, El trãieste din plin conditia omeneascã, cu bucuriile, cu tristetile, cu dezamagirile si cu toate suferintele ei.
         Desi au trecut mai bine de douazeci de veacuri de la crucificarea Lui. El salasluiste astazi atat in cer, la dreapta Tatalui, cat si in inimile oamenilor, a celor ce l-au acceptat prin credinta ca Domn si Mantuitor.
In secolul al XXl-lea poetii il canta in versuri, pictorii si sculptorii Ii zugravesc infatisarea, compozitorii Ii canta moartea si invierea, iar arhitectii Ii inalta constructii magnifice.
Cineva a spus: “ Incercati sa-L scoateti pe Isus din istorie si operele consacrate lui, din muzeele lumii si veti vedea cat de saraca va deveni peste noapte viata noastra planetara”.
Ernest Renam, autorul scrierii “ Viata lui Isus” care incearca sa nege divinitatea Mantuitorului, in final a fost nevoit sa recunoasca maretia lui zicand : “ Oricate surprize ne-ar aduce viitorul, totusi Isus nu va fi intrecut niciodata. Credinta in El va intineri fara incetare, istoria vietii Lui va stoarce intotdeauna lacrimi, suferintele Lui vor muia cele mai distinse inimi. Toate veacurile vor spune ca nu s-a nascut printre fiii oamenilor, unul mai mare decat Isus. Odihneste acum in gloria ta nobil initiator , nu te teme ca vei vedea destramandu-se prin vreo greseala edificiul sfortarilor tale.
         Cu pretul a catorva ore de suferinte care nici n-au atins marele tau suflet, tu ai cucerit cea mai desavarsita nemurire. Pentru mii de ani lumea se va inalta prin tine! Steag al contrazicerilor noastre, tu vei fi semnul in jurul careia se va da cea mai arzatoare lupta. De mii de ori mai viu, de mii de ori mai iubit, dupa  moartea ta, decat in timpul petrecerii tale pe pamant; tu vei deveni in asa fel piatra unghiulara a umanitatii, incat daca ar incerca cineva sa scoata numele
tau din omenire, ar distruge-o pana la temelie. Intre tine si Dumnezeu nu este nici o distinctie. Pe deplin invingator al mortii ia-ti in stapanire imparatia ta in care te vor urma pe calea imparateasca pe care ai ararat-o, veacuri de adoratori”.

          Moment de însemnătate universală, ce împarte istoria omenirii în două Evenimentul venirii in lumea noastra a fiului lui Dumnezeu a fost , este si va ramane unic.  Lumea întreagă, se împarte în două: cei care L-au urmat, si cei care L-au prigoit. La intrare in Ierusalim unii au strigat „Osana” (Mantuieste-ne, te rugam), iar in curte la Pilat altii „Răstingneste- L”... Tot asa se împarte omenirea si azi: cei care-L recunosc ca Unic Mântuitor si Salvator al neamului omenesc în ansamblu si cei care-L prigonesc si-L defăimează, căutând placerile de o clipa ale pacatului..

         Unic Mântuitor, venit în scutece si umilintă în Betleem acum  peste 2000 de ani – “ si iarăsi va să vie, să judece viii si mortii si, a cărui împărătie nu  va avea sfârsit." (Crezul Niceea -325 )
Să privim cu credintă, cu nădejde si cu dragoste înainte, mergând împreună cu Biserica întru întâmpinarea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu si Fiul Omului.
Să cântăm, deci, si să ne veselim, împreună cu îngerii si cu pastorii: „ Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, si pace pe pământ între oamenii placuti Lui ” (Luca 2:14 ). Asadar, numai în lumina cea  neinserată a Betleemului,  spre care călătorim duhovniceste în aceste zile, asemenea păstorilor de la Nasterea Domnului; “să mergem până la Betleem, si să vedem ce ni s-a spus si ce ne-a făcut cunoscut Domnul”, ( Luca 2 :15 ) putem depăsi paradoxul dintre suferintele unei vieti trecătoare si bucuria sfântă la care suntem chemati de Sărbătoarea păcii si bunăinvoirii dintre oameni.
         În această atmosferă de pace dumnezeiască, rog fierbinte pe Mântuitorul
Hristos să ne învrednicească pe toti să-L primim în ieslea inimilor noastre,
pentru a ne putea, astfel, impărtăsi de celesta lumină, căldură si bucurie a comuniunii noastre cu El, cu Biserica Sa, cu familia noastră si, sufleteste, cu toti semenii si fratii de pretutindeni, pentru că numai astfel, de fiecare dată când Dumnezeu coboară la noi, ne putem înălta si noi spre El.
         Îndemnându-vă să purtati în cugete si în inimi totdeauna bucuria
mesajului sfânt al Nasterii Domnului nostru, Isus Hristos, vă doresc
tuturor să prăznuiti sărbătorile sfinte . cu pace, sănătate si alese bucurii
duhovnicesti,

                          La multi ani intru Domnul nostru Isus Hristos !
                                                 Deac Viorel - pastor

Istoria vietii noastre are valoare pentru Dumnezeu, ea este o mãrturie vie a ceea ce fãcut El pentru noi.
      Scolile, birourile, casele sunt pline de subiecte ce pot fi istorisite, chiar dacã, la prima vedere, par lipsite de importantã.
      Dar oamenii tânjesc sã facã parte din ceva mãret, sã facã parte din mãreata poveste istorisitã de însusi Dumnezeu!
      Dacã esti mântuit, atunci ai o istorie a felului minunat în care Hristos ti-a transformat viata.
     - Unde te-ai întâlnit cu Dumnezeu?
     - Când L-ai întâlnit?
     - În ce împrejurãri?
     - Cu cine ai împãrtãsit momentul?
     - Ce s-a întâmplat de atunci în lãuntrul si în jurul tãu?
      Fiecare avem o istorie unicã... Si ea cere sa fie spusã!
      Istoria ta aratã cine esti – o istorie nouã, scrisã de El – esti o „nouã creaturã” în Hristos (2 Cor. 5:17), si asta îti dã valoare.
      Istoria ta e valoroasã pentru Dumnezeu, dar si pentru cei ce nu-L cunosc încã.
     Ai curajul sã-L mãrturisesti înaintea oamenilor (Mat. 10:32).
      Poate ti-e greu sã dezvãlui amintirile dureroase sau rusinoase din trecutul tãu, dar nu e vorba despre cât de rãu sau bun ai fost, ci cât de bun a fost Dumnezeu cu tine!
Satan vrea sã reducã pe crestini la tãcere, asa cã atunci când vrei sã îti spui istoria ta, a biruintei lui Isus în viata ta, tu  si  eu, noi biruim puterea întunericului.

      Sã audã cerul si pãmântul  ce a fãcut Isus în vietile noastre !

 Ispita placerilor pacatului, ma târaste adesea în a cauta argumente ale inexistentei lui Dumnezeu.
Doresc cu ardoare sa gust pacatul. Atunci prefer sa nu existe.Îl elimin, ca imediat dupa, sa mi-L doresc ca pe Unul care are puterea sa stearga efectul pacatului.
O soapta nemiloasa începe sa ma terorizeze: nu te mai iarta! Încep sa devin un gen de fiara. Nu-mi mai pasa de consecintele pacatului meu si ma adâncesc mai mult în el savurând înca o ceasca din otrava cea dulce. Ma simt si mai vinovat. Trebuie sa ma linistesc cumva. Daca exista Dumnezeu viata mea devine un cosmar. O nu, El nu exista! Se impune sa nu existe. Trebuie sa scap de acest vis urât. Dar soneria subconstientului meu ma trezeste. A existat Isus? A fost El o persoana reala?
- Nu, urla din rasputeri fiara din mine! Nu te mai zbate cu aceste întrebari. Daca-l accepti pe El trebuie sa accepti si pe Dumnezeu.
- Ei si?
- Si esti un om pierdut.
- Acesta nu-i un argument. La câta minte ai stii bine ca regula strutului nu e regula.
- Ai sa-ti pierzi mintile daca nu renunti la prostii. Ajungi la nebuni sau te sinucizi. Nu vezi ca ai pierdut sensul vietii? N-a existat asa ceva si gata, esti un om liber.
- Dar de unde atâta lume crestina?
- De unde si atâta lume musulmana.
- Da, dar a existat un Mahomed sau vrei sa te învârtosezi si sa dovedesti ca a fost un mit?
- Dar Fat-Frumos de unde a aparut? Atâta lume vorbeste despre el.
- Numai ca nu crede nimeni. Toata lumea stie ca-i poveste. Nu la fel stau lucrurile cu Isus. Existenta bisericii te târaste spre o persoana reala.
- A fost un om deosebit de întelept.
- Dar nu într-atât încât sa nege existenta lui Dumnezeu.
- Bine-nteles. S-a pretins Dumnezeu. Nu-si putea taia singur craca. A stiut sa manipuleze masele de oameni. Du-te pe urma asa ziselor vindecari divine de astazi si vei putea întelege perfect ce s-a întâmplat atunci. Oameni creduli.
- Cine? Fariseii care au spus ca scoate dracii cu domnul dracilor? Erau acestia creduli?
- Doar nu vrei sa crezi povestea cu dracii. Drac este omul. Nu exista alti draci. Acestia erau bolnavi mintal. Aveau o doza uriasa de paranoia.
- Si totusi Isus i-a facut oameni normali. O recunosc dusmanii lui de moarte, fariseii.
- Stia cum functioneaza creierul uman.
- De unde? A fost cumva parte din echipa care a proiectat aceasta minune?
- Hai fii serios. Omul a studiat. A fost prin Indii. Stiintele orientale le avea în degetul mic.
- Vrei sa-mi spui ca l-a studiat si pe Einstein? Crezi ca a calatorit în viitor pentru a participa la faimoasele experiente ale fizicianului legate de materie si energie?
- Ei, nu fi chiar atât de îngust. Doar nu crezi ca toate câte sunt scrise despre El sunt lucruri reale. E un amestec de real si mit. Ucenicii lui au facut aceasta broderie plina de maiestrie.
- Cu ce scop? Ce-au urmarit? Au avut o strategie clara? Au platit cu viata pentru broderia lor. Puteau renunta si sa traiasca. Prigonitorii aveau tot interesul sa-i determine pe capii miscarii sa renunte si masele ar fi cedat usor. Ei au preferat sa moara. De ce?
- Orgolii omenesti. Sunt si azi atâtia care prefera moartea în schimbul esecului.
- Dar Petru nu poate fi un astfel de om. Pavel da, însa Petru? Suflarea unei slujnice era suficienta sa-l dea de pamânt. Câtiva oameni de la Iacov puteau sa-l dovedeasca fatarnic. Poate fatarnicul sa moara cum a murit el?
- Aici a fost un fanatic.
- A fost sau a devenit?
- S-a maturizat.
- Ca fanatic sau convins? Fanaticul crede chiar daca ai argumente împotriva. Convinsul a pus mâna în coasta strapunsa si nu mai poate nega. E mare diferenta. Argumentul e-nvierea.
- Povesti. A fost vorba de o simpla ameteala din care si-a revenit.
- Si cine a dat piatra la o parte?
- E posibil sa o fi facut chiar soldatii.
- Cum, a batut Isus la usa si ei au deschis? Au violat ei sigiliul roman? Cu ce scop? Ce-au facut apoi cu pazitul?
- Probabil Isus i-a mituit.
- A, da, le-o fi oferit camasa lui pe care s-au aruncat zarurile. Ce minte diabolica. Învierea nu se poate nega întocmai cum pacatul nu poate accepta pentru ca s-ar autodistruge. Eu, însa nu sunt pacatul ci doar ispitit de el pentru a nu crede Vestea Cea Mare prin care mi se face cunoscut ca Dumnezeu ma iubeste si nu are nici un interes sa ma condamne ci dimpotriva sa ma salveze. Pacatul e catusa deschisa de pe mâinile mele. Prin actul credintei o simpla scuturare de osânda va da sens vietii mele, pe care voi avea libertatea sa o traiesc pentru Dumnezeu si nu sub teroarea monstrului numit Pacat

La aproape şaptezeci de ani de la prima întoarcere din robie sub conducerea lui Zorobabel şi Iosua, Artaxerxes a urcat petronul Medo-Persiei şi a dat un al treilea decret – şi cel din urmă – pentru restaurarea Ierusalimului. Ezra era din neamul lui Aaron şi fusese instruit pentru preoţie. Deasemenea, el s-a familiarizat cu scrierile „înţelepţilor” medo-persani. Dar nu era mulţumit cu starea lui spirituală; el tânjea după o armonie deplină cu Dumnezeu.  Această dorinţă l-a determinat să studieze scrierile profeţilor şi regilor, în încercarea de a înţelege de ce a îngăduit Dumnezeu ca Ierusalimul să fie distrus şi poporul Său, dus în robie într-o ţară străină.

În urma studiului, Ezra a trăit o convertire completă şi s-a hotărât să întrebuinţeze cunoştinţele sale pentru binecuvântarea şi pentru iluminarea poporului. El a adunat toate sulurile Scripturilor pe care a putut să le găsească,  le-a transcris şi le-a dat şi altora. El i-a vorbit despre convingerile lui religioase şi împăratului, care a făcut din Ezra reprezentantul lui special. Influenţa exercitată de Ezra asupra împăratului a dus la un al treilea decret de rezidire a Ierusalimului – cheltuielile fiind în întregime suportate de vistieria împăratului.

Artaxerxes a aranjat ca toţi slujbaşii de la templu să beneficieze de un tratament special. Totodată, el a luat măsuri pentru numirea conducătorilor civili care aveau să-i guverneze pe israeliţi după codul de legi iudaic şi i-a dat lui Ezra autoritatea de a-i învăţa pe oameni legile lui Dumnezeu şi de a-i judeca pe răufăcători. El a suportat cu generozitate cheltuielile de călătorie ale celor care se întorceau la Ierusalim. Uimitor!

Un gând inspirat:  „Grija manifestată de Ezra prin măsurile luate pentru transportarea în siguranţă a tezaurului Domnului ne învaţă o lecţie demnă de un studiu atent. […]  În rânduirea de slujbaşi credincioşi pentru a lucra ca vistiernici ai bunurilor Domnului, Ezra a recunoscut nevoia de ordine şi organizarea în lucrarea lui Dumnezeu, precum şi valoarea acestora.”

 "Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului."

Matei 28:20b.

Cui îi pasă de tine? Cine este interesat de durerea ta? Cine crezi că mai suferă împreună cu tine? Pe cine interesează  că nu ai cu cine vorbi? Este cineva marcat de faptul că treci prin încercări  greu de străbătut? Şi-a pus vreodată cineva problema găsirii unei soluţii la suferinţa care ţi-a întunecat seninătatea feţei?

Probabil că eşti foarte ispitit să dai răspunsuri urgente şi fără ezitare. Răspunsuri  negative a căror rostire transmite şi ea o nemulţumire apăsătoare. Nu sunt  răspunsurile pe care ai vrea să le dai, dar tu asta crezi. Eşti aproape convins că nu-i mai pasă nimănui de tine. Pe nimeni nu interesează durerea ta. Absolut nimeni nu mai suferă împreună cu tine. Nimănui nu-i pasă că nu ai cui să te descarci emoţional. Nimeni nu mai simte împreună cu tine, iar încercarea ta nu prezintă interes pentru cei care te cunosc. Soluţia la problema ta, trebuie să o găseşti singur, susţinerea celorlalţi lipsind cu desăvârşire.  

Nu-i aşa că asta simţi, cu toate că Cineva iţi şopteşte că simţurile tale sunt o mare minciună? În această agonie distrugătoare de sentimente pozitive ai toate şansele să fi uitat şi promisiunea Unuia care spre surprinderea multora, nu-şi încalcă niciodată Cuvântul dat. El chiar este cu tine până la sfârşitul zilelor tale. Chiar dacă ai impresia că circumstanţele nu-ţi confirmă acest lucru, acesta este adevărul. El nu te-a părăsit. Faptul că tu nu-L vezi, nu înseamnă că nu este acolo.

Faptul că tu nu-i simţi braţele, nu înseamnă că nu te-a cuprins cu ele. Doar ţi se pare că eşti singur. El a fost mereu cu tine şi atunci când ai greşit. S-a supărat pe tine, dar nu te-a părăsit. El continuă să meargă alături de tine pe drum. Este gata să te ia de mână la fiecare alunecare de-a ta. Dacă te vei opri puţin şi vei analiza situaţia iţi vei da seama că am avut dreptate. Chiar şi prin faptul că ai citit aceste cuvinte, El ţi-a dovedit că nu eşti singur.

El este chiar lângă tine.

         Unii crestini numesc aceasta "acord in rugaciune". Esti foarte binecuvantat daca ai un frate sau o sora devotata cu care sa te rogi. Intr-adevar, cei mai puternici mijlocitori pe care i-am cunoscut venau in doi sau in trei.

         Locul unde acest fel de rugaciune se manifesta in cel mai puternic mod este acasa. Eu si sotia mea, Gwen, ne rugam impreuna zilnic si eu cred ca aceasta ne tine familia noastra impreuna. Noi ne-am rugat pentru fiecare dintre copiii nostri de-a lungul anilor, ca nici unul dintre ei sa nu fie pierdut. Ne-am rugat pentru prieteniile si relatiile lor si pentru viitorii lor parteneri de viata, si acum facem la fel pentru nepotii nostri.

         Foarte putine familii crestine isi fac timp pentru rugaciune acasa. Personal, pot sa marturisesc ca sunt astazi in slujire datorita puterii rugaciunii de familie. Cand eram copil, in fiecare zi, indiferent pe unde eu, fratii si surorile mele ne jucam, in fata casei sau in strada, mama mea iesea in pragul usii si ne striga: "David, Jerry, Juanita, Ruth, e timpul de rugaciune!" (Fratele meu Don nu era nascut inca.) 

         Toti vecinii stiau despre timpul de rugaciune al familiei noastre. Uneori uram cand auzeam chemarea aceea, si gemeam si carteam din cauza asta. Dar ceva foarte clar s-a intamplat in acele timpuri de rugaciune, cu Duhul Sfant miscandu-se in mijlocul familiei noastre si atingandu-ne sufletele.

         Poate nu te vezi pe tine in stare sa tii o rugaciune in familie. Poate ca ai un sot sau sotie care nu co-opereaza sau un copil razvratit. Dragul meu, nu conteaza cine alege sa nu se implice. Caci tu oricum poti sa intri in bucatarie si sa-ti pleci capul si sa te rogi. Aceasta va servi ca timp de rugaciune in casa ta si fiecare membru al familiei va sti asta.

                                                                                                     Autor: David Wilkerson

                                                       *******

         Era frumoasa viata la palat. Aveai timp de citit, de ascultat muzica, de o vorba cu prietenii si o data la cateva ore cand auzeai clopotelul, intrai galant cu paharul in mana sa-l servesti pe imparat. O slujba la care nu mergeai niciodata suparat la lucru (cap 2.1). Sa lucrezi o ora din 8 si sa iei salar intreg, nu e de-ajuns motivul asta pentru o bucurie deplina?

       Cu Dumnezeu în fiecare zi,
        aşa umbla Enoh în lumea veche.
        Ca doi prieteni pribegind pereche.
        Şi într-o zi, călătorind mereu,
        el a ajuns în cer la Dumnezeu.

        Cu Dumnezeu în fiecare zi,
        aşa umbla în vremea lui şi Noe.
        Şi toţi râdeau de el atunci în voie.
        Dar n-au ajuns sub primul curcubeu
        decât cei ce umblau cu Dumnezeu…

            ......................................................................

        Cu Dumnezeu în fiecare zi,
        aşa umbla în Israel Ilie,
        îndeplinindu-şi sfânta lui solie.
        Şi-un car de foc l-a dus ca pe-un trofeu
        să umble şi în cer cu Dumnezeu.

        Cu Dumnezeu în fiecare zi
        să fim şi noi în lumea de ţărână;
        la pieptul Lui, mergând cu El de mână.
        Şi într-o zi, umblând aşa mereu,
        ne vom trezi în cer cu Dumnezeu…

                                   *****

“Mai bine este sa cauti un adapost în Domnul, decât sa te încrezi în om” (Psalmul118:8)

         Psalmul 117 este cel mai scurt capitol din Biblie iar  119 este cel mai lung.
         În Biblie exista 594 de capitole înainte de Psalmul 118 si 594 de capitole

dupa Psalmul 118 -In total  1.188 de capitole. Acest numar poate fi împartit în 118-8, sau Psalmul 118:8. Se stie ca împartirea pe capitole a Bibliei nu face parte din textul

original al Scripturii, dar nu-i asa ca este interesant ce rezultat a dat acest mic exercitiu cu versete?

        Sau oare Dumnezeu a intentionat sa fie asa? Iar daca este asa, nu ar trebui ca versetul central al Bibliei sa contina tema principala a Bibliei?  Asa si este:

        “Mai bine este  sa  cauti un adapost în Domnul, decât sa te încrezi în om”.

În Psalmul 118;”psalmistul îsi aduce aminte de sapte motive pentru care Dumnezeu este demn de încredere:
1)   “În mijlocul strâmtorarii am chemat pe Domnul: Domnul m-a ascultat si m-a scos la larg” (v. 5);
2)   “Domnul este de partea mea, nu ma tem de nimic:
        ce pot sa-mi faca niste oameni?” (v. 6);
3)   “Domnul este ajutorul meu, si ma bucur când îmi vad implinita dorinta fata de vrajmasii mei” (v. 7);
4)   “Nu voi muri, ci voi trai, si voi povesti lucrarile Domnului” (v. 17);
5)   “Domnul m-a pedepsit, da, dar nu m-a dat prada mortii” (v. 18);
6)   “Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul:
        sa ne bucuram si sa ne veselim în ea!” (v. 24);
7)   “Laudati pe Domnul, caci este bun, caci în veac tine îndurarea
        Lui!” (v. 29).

*****