Plan de citire a Bibliei
1
În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la el şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Pune-ţi în rânduială casa, căci vei muri, şi nu vei mai trăi.”
2
Ezechia s-a întors cu faţa la perete şi a făcut Domnului următoarea rugăciune:
3
„Doamne, adu-Ţi aminte că am umblat înaintea Ta cu credincioşie şi inimă curată şi am făcut ce este bine înaintea Ta!” Şi Ezechia a vărsat multe lacrimi.
4
Atunci cuvântul Domnului a vorbit lui Isaia astfel:
5
„Du-te şi spune lui Ezechia: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul tatălui tău David: „Am auzit rugăciunea ta şi am văzut lacrimile tale. Iată că voi mai adăuga încă cincisprezece ani la zilele vieţii tale.
6
Te voi izbăvi, pe tine şi cetatea aceasta, din mâna împăratului Asiriei; voi ocroti cetatea aceasta.”
7
Şi iată semnul din partea Domnului, după care vei cunoaşte că Domnul va împlini cuvântul pe care l-a rostit:
8
voi întoarce înapoi cu zece trepte umbra treptelor cu care s-a coborât soarele pe cadranul lui Ahaz.” Şi soarele s-a dat înapoi cu zece trepte de pe treptele pe care se coborâse.
9
Cântarea lui Ezechia, împăratul lui Iuda, cu prilejul bolii şi însănătoşirii lui:
10
„Ziceam: „În cei mai buni ani ai vieţii mele trebuie să mă duc la porţile Locuinţei morţilor! Sunt pedepsit cu pierderea celorlalţi ani ai mei care-mi mai rămân!”
11
Ziceam: „Nu voi mai vedea pe Domnul, pe Domnul, în pământul celor vii; nu voi mai vedea pe niciun om în Locuinţa morţilor!
12
Locuinţa mea este luată şi mutată de la mine, ca o colibă de păstori. Îmi simt firul vieţii tăiat ca de un ţesător care m-ar rupe din ţesătura lui. Până deseară îmi vei pune capăt!
13
Am strigat până dimineaţa; ca un leu, îmi zdrobise toate oasele! Până deseară îmi vei pune capăt!
14
Ciripeam ca o rândunică, croncăneam ca un cocor şi gemeam ca o porumbiţă. Ochii-mi priveau topiţi spre cer: „Doamne, sunt în necaz, ajută-mă!”
15
Ce să mai spun? El mi-a răspuns şi m-a ascultat. Acum voi umbla smerit până la capătul anilor mei, după ce am fost întristat astfel.
16
Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viaţă, prin ea mai am şi eu suflare, căci Tu mă faci sănătos şi îmi dai iarăşi viaţa.
17
Iată, chiar suferinţele mele erau spre mântuirea mea; Tu ai găsit plăcere să-mi scoţi sufletul din groapa putrezirii. Căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!
18
Căci nu Locuinţa morţilor Te laudă, nu moartea Te măreşte, şi cei ce s-au coborât în groapă nu mai nădăjduiesc în credincioşia Ta.
19
Ci cel viu, da, cel viu Te laudă, ca mine astăzi. Tatăl face cunoscut copiilor săi credincioşia Ta.
20
Domnul m-a mântuit! De aceea, în toate zilele vieţii noastre vom suna din corzile instrumentelor noastre în Casa Domnului.”
21
Isaia zisese: „Să se aducă o turtă de smochine şi s-o întindă peste bubă; şi Ezechia va trăi.”
22
Şi Ezechia zisese: „După ce semn voi cunoaşte că mă voi sui la Casa Domnului?”
1
Isus le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase.
2
El le-a zis: „Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea, şi de oameni nu se ruşina.
3
În cetatea aceea era şi o văduvă care venea des la el şi-i zicea: „Fă-mi dreptate în cearta cu pârâşul meu.”
4
Multă vreme n-a voit să-i facă dreptate. Dar, în urmă, şi-a zis: „Măcar că de Dumnezeu nu mă tem, şi de oameni nu mă ruşinez,
5
totuşi, pentru că văduva aceasta mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul.”
6
Domnul a adăugat: „Auziţi ce zice judecătorul nedrept?
7
Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui care strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei?
8
Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?”
9
A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt neprihăniţi şi dispreţuiau pe ceilalţi.
10
„Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu, şi altul vameş.
11
Fariseul stătea în picioare şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta.
12
Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.”
13
Vameşul stătea departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!”
14
Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă va fi smerit; şi oricine se smereşte va fi înălţat.”
