Plan de citire a Bibliei

Ezechiel 4-5
Ioan 1:29-51
1
„Şi tu, fiul omului, ia o cărămidă, pune-o înaintea ta şi sapă pe ea cetatea Ierusalimului.
2
Înfăţişeaz-o împresurată, zideşte întărituri în jurul ei, înconjoar-o cu un şanţ de apărare, pune tabere de ostaşi împrejurul ei şi ridică berbeci de fier împotriva ei de jur împrejur.
3
Ia o tigaie de fier şi pune-o ca un zid de fier între tine şi cetate; îndreaptă-ţi faţa împotriva ei, ca să fie împresurată şi s-o strâmtorezi. Acesta să fie un semn pentru casa lui Israel!
4
Apoi culcă-te pe coasta stângă şi pune pe ea nelegiuirea casei lui Israel; câte zile vei sta culcat pe coasta aceasta, le vei purta nelegiuirea lor.
5
Îţi voi socoti un număr de zile deopotrivă cu acela al anilor nelegiuirii lor, şi anume trei sute nouăzeci de zile, în care să porţi nelegiuirea casei lui Israel.
6
După ce vei isprăvi aceste zile, culcă-te a doua oară pe coasta dreaptă şi poartă nelegiuirea casei lui Iuda patruzeci de zile; îţi pun câte o zi pentru fiecare an.
7
Apoi întoarce-ţi faţa şi braţul dezgolit spre Ierusalimul împresurat şi proroceşte împotriva lui.
8
Şi iată, voi pune funii peste tine, ca să nu poţi să te întorci de pe o coastă pe alta, până nu vei împlini zilele împresurării tale.
9
Ia-ţi şi grâu, orz, bob, linte, mei şi alac, pune-le într-un vas şi fă pâine din ele câte zile vei sta culcat pe coastă: trei sute nouăzeci de zile să mănânci din ele.
10
Hrana pe care o vei mânca, s-o mănânci cu cântarul, şi anume câte douăzeci de sicli pe zi: să mănânci din ea din când în când.
11
Apa pe care o vei bea, o vei bea cu măsură, şi anume câte o şesime de hin; vei bea din ea din când în când.
12
Hrana s-o mănânci ca turte de orz, pe care le vei coace în faţa lor cu balegă de om.”
13
Şi Domnul a zis: „Aşa îşi vor mânca pâinea spurcată copiii lui Israel printre neamurile printre care îi voi izgoni.”
14
Eu am zis: „Ah! Doamne Dumnezeule, iată, sufletul meu n-a fost pângărit niciodată; din tinereţea mea şi până acum, niciodată n-am mâncat dintr-un dobitoc mort sau sfâşiat şi nicio carne necurată n-a intrat în gura mea.”
15
El mi-a răspuns: „Ei bine, iată că îţi dau balegă de bou în loc de balegă omenească, şi-ţi vei face pâinea pe ea.”
16
El mi-a mai zis: „Fiul omului, iată că voi sfărâma toiagul pâinii la Ierusalim, aşa că vor mânca pâine cu cântarul şi cu necaz şi vor bea apă cu măsură şi cu groază.
17
Vor duce lipsă de pâine şi de apă, se vor uimi unii de alţii şi se vor sfârşi din pricina nelegiuirii lor.”
29
A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!
30
El este Acela despre care ziceam: „După mine vine un Om care este înaintea mea, căci era înainte de mine.
31
Eu nu-L cunoşteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.”
32
Ioan a făcut următoarea mărturisire: „Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El.
33
Eu nu-L cunoşteam; dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: „Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi oprindu-Se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.”
34
Şi eu am văzut lucrul acesta şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.”
35
A doua zi, Ioan stătea iarăşi cu doi din ucenicii lui.
36
Şi, pe când privea pe Isus umblând, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu!”
37
Cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste vorbe şi au mers după Isus.
38
Isus S-a întors; şi, când i-a văzut că merg după El, le-a zis: „Ce căutaţi?” Ei I-au răspuns: „Rabi (care tălmăcit înseamnă Învăţătorule), unde locuieşti?”
39
„Veniţi de vedeţi”, le-a zis El. S-au dus şi au văzut unde locuia; şi în ziua aceea au rămas la El. Era cam pe la ceasul al zecelea.
40
Unul din cei doi, care auziseră cuvintele lui Ioan şi merseseră după Isus, era Andrei, fratele lui Simon Petru.
41
El, cel dintâi, a găsit pe fratele său Simon şi i-a zis: „Noi am găsit pe Mesia” (care tălmăcit înseamnă Hristos).
42
Şi l-a adus la Isus. Isus l-a privit şi i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa” (care tălmăcit înseamnă Petru).
43
A doua zi Isus a vrut să Se ducă în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis: „Vino după Mine.”
44
Filip era din Betsaida, cetatea lui Andrei şi a lui Petru.
45
Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: „Noi am găsit pe Acela despre care a scris Moise în Lege şi Prorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.”
46
Natanael i-a zis: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” „Vino şi vezi!”, i-a răspuns Filip.
47
Isus a văzut pe Natanael venind la El şi a zis despre el: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleşug.”
48
„De unde mă cunoşti?”, I-a zis Natanael. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.”
49
Natanael I-a răspuns: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!”
50
Drept răspuns, Isus i-a zis: „Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea.”
51
Apoi i-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, de acum încolo, veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul omului.”
Ezechiel 4-5
Ioan 1:29-51