Plan de citire a Bibliei

Ezechiel 10
Ioan 4:1-26
1
M-am uitat, şi iată că pe cerul care era deasupra capului heruvimilor era ceva ca o piatră de safir; deasupra lor se vedea ceva asemănător cu un chip de scaun de domnie.
2
Şi Domnul a zis omului aceluia îmbrăcat în haine de in: „Vâră-te între roţile de sub heruvimi, umple-ţi mâinile cu cărbunii aprinşi care sunt între heruvimi şi împrăştie-i peste cetate!” Şi el s-a vârât între roţi sub ochii mei.
3
Heruvimii stăteau în partea dreaptă a Casei, când s-a vârât omul acela între roţi, iar norul a umplut curtea dinăuntru.
4
Atunci slava Domnului s-a ridicat de pe heruvimi şi s-a îndreptat spre pragul Casei, aşa încât Templul s-a umplut de nor, şi curtea s-a umplut de strălucirea slavei Domnului.
5
Vâjâitul aripilor heruvimilor s-a auzit până la curtea de afară ca glasul Dumnezeului celui Atotputernic când vorbeşte.
6
Când a poruncit deci omului aceluia îmbrăcat în haina de in să ia foc dintre roţi, dintre heruvimi, omul acesta s-a dus şi s-a aşezat lângă roţi.
7
Atunci un heruvim a întins mâna între heruvimi, spre focul care era între heruvimi; a luat foc şi l-a pus în mâinile omului aceluia îmbrăcat cu haina de in. Şi omul acesta l-a luat şi a ieşit afară.
8
La heruvimi se vedea ceva ca o mână de om sub aripile lor.
9
M-am uitat, şi iată că lângă heruvimi erau patru roţi; o roată lângă un heruvim, şi o roată lângă celălalt heruvim; dar roţile acestea străluceau ca o piatră de crisolit.
10
După înfăţişare, toate cele patru roţi aveau acelaşi chip; fiecare roată părea că este în mijlocul altei roţi.
11
Când mergeau, mergeau de cele patru laturi ale lor şi nu se învârteau în mers, ci mergeau încotro mergea capul, fără să se învârtească în mersul lor.
12
Tot trupul heruvimilor, spatele lor, mâinile lor şi aripile lor erau pline de ochi ca şi cele patru roţi dimprejur.
13
Am auzit cu urechile mele că roţile erau chemate: „roţi învârtitoare”.
14
Fiecare avea patru feţe; faţa celui dintâi era o faţă de heruvim; faţa celui de-al doilea, o faţă de om; a celui de-al treilea, o faţă de leu; şi a celui de-al patrulea, o faţă de vultur.
15
Şi heruvimii s-au ridicat. Erau făpturile vii pe care le văzusem lângă râul Chebar.
16
Când mergeau heruvimii, mergeau şi roţile cu ei, şi când îşi întindeau heruvimii aripile ca să se înalţe de la pământ, nici roţile nu se depărtau de ei.
17
Când se opreau ei, se opreau şi ele, şi când se înălţau ei, se înălţau şi ele cu ei, căci duhul făpturilor vii era în ele.
18
Slava Domnului a plecat din pragul Templului şi s-a aşezat pe heruvimi.
19
Heruvimii şi-au întins aripile şi s-au înălţat de pe pământ sub ochii mei; când au plecat ei, au plecat şi roţile cu ei. S-au oprit la intrarea porţii Casei Domnului spre răsărit; şi slava Dumnezeului lui Israel era sus deasupra lor.
20
Erau făpturile vii pe care le văzusem sub Dumnezeul lui Israel, lângă râul Chebar, şi am băgat de seamă că erau heruvimi.
21
Fiecare avea patru feţe, fiecare avea patru aripi, şi sub aripile lor era ceva ca o mână de om.
22
Dar feţele lor erau ca cele pe care le văzusem la râul Chebar, cu aceeaşi înfăţişare: erau tot ei. Fiecare mergea drept înainte.
1
Domnul a aflat că fariseii au auzit că El face şi botează mai mulţi ucenici decât Ioan.
2
Însă Isus nu boteza El însuşi, ci ucenicii Lui.
3
Atunci a părăsit Iudeea şi S-a întors în Galileea.
4
Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria,
5
a ajuns lângă o cetate din ţinutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care-l dăduse Iacov fiului său Iosif.
6
Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, şedea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al şaselea.
7
A venit o femeie din Samaria să scoată apă. „Dă-Mi să beau”, i-a zis Isus.
8
Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de ale mâncării.
9
Femeia samariteană I-a zis: „Cum Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteană?” – Iudeii, în adevăr, n-au legături cu samaritenii. –
10
Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!”, tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.”
11
„Doamne”, I-a zis femeia, „n-ai cu ce să scoţi apă, şi fântâna este adâncă; de unde ai putea să ai, dar, această apă vie?
12
Eşti Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta şi a băut din ea el însuşi şi feciorii lui şi vitele lui?”
13
Isus i-a răspuns: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete.
14
Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă, apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică.”
15
„Doamne”, I-a zis femeia, „dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin până aici să scot.”
16
„Du-te”, i-a zis Isus, „de cheamă pe bărbatul tău şi vino aici”.
17
Femeia I-a răspuns: „N-am bărbat.” Isus i-a zis: „Bine ai zis că n-ai bărbat.
18
Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul.”
19
„Doamne”, I-a zis femeia, „văd că eşti proroc.
20
Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta; şi voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.”
21
„Femeie”, i-a zis Isus, „crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim.
22
Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mântuirea vine de la iudei.
23
Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.
24
Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.”
25
„Ştiu”, I-a zis femeia, „că are să vină Mesia (căruia I se zice Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile.”
26
Isus i-a zis: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.”
Ezechiel 10
Ioan 4:1-26