Plan de citire a Bibliei

Exodul 8
Faptele apostolilor 5:1-26
1
Domnul a zis lui Moise: „Du-te la faraon şi spune-i: „Aşa vorbeşte Domnul: „Lasă pe poporul Meu să plece ca să-Mi slujească.
2
Dacă nu vrei să-l laşi să plece, am să aduc broaşte pe toată întinderea ţării tale.
3
Râul va mişuna de broaşte; ele se vor sui şi vor intra în casa ta, în odaia ta de dormit şi în patul tău, în casa slujitorilor tăi şi în casele poporului tău, în cuptoarele şi în postăvile de frământat pâinea.
4
Ba încă broaştele se vor sui şi pe tine, pe poporul tău şi pe toţi slujitorii tăi.”
5
Domnul a zis lui Moise: „Spune lui Aaron: „Întinde-ţi mâna cu toiagul peste râuri, peste pâraie şi peste iazuri, şi scoate broaşte din ele peste ţara Egiptului!”
6
Aaron şi-a întins mâna peste apele Egiptului; şi au ieşit broaştele şi au acoperit ţara Egiptului.
7
Dar şi vrăjitorii au făcut la fel prin vrăjitoriile lor: au scos şi ei broaşte peste toată ţara Egiptului.
8
Faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi a zis: „Rugaţi-vă Domnului, să depărteze broaştele de la mine şi de la poporul meu; şi am să las pe popor să plece să aducă jertfe Domnului.”
9
Moise a zis lui faraon: „Hotărăşte-mi când să mă rog Domnului pentru tine, pentru slujitorii tăi şi pentru poporul tău, ca să îndepărteze broaştele de la tine şi din casele tale? Nu vor mai rămâne decât în râu.”
10
El a răspuns: „Mâine.” Şi Moise a zis: „Aşa va fi, ca să ştii că nimeni nu este ca Domnul Dumnezeul nostru.
11
Broaştele se vor depărta de la tine şi din casele tale, de la slujitorii tăi şi de la poporul tău; nu vor mai rămâne decât în râu.”
12
Moise şi Aaron au ieşit de la faraon. Şi Moise a strigat către Domnul cu privire la broaştele cu care lovise pe faraon.
13
Domnul a făcut cum cerea Moise; şi broaştele au pierit în case, în curţi şi în ogoare.
14
Le-au strâns grămezi, şi ţara s-a împuţit.
15
Faraon, văzând că are răgaz să răsufle în voie, şi-a împietrit inima şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul.
16
Domnul a zis lui Moise: „Spune lui Aaron: „Întinde-ţi toiagul şi loveşte ţărâna pământului, şi se va preface în păduchi, în toată ţara Egiptului.”
17
Aşa au făcut. Aaron şi-a întins mâna cu toiagul şi a lovit ţărâna pământului; şi s-a prefăcut în păduchi pe toţi oamenii şi pe toate dobitoacele. Toată ţărâna pământului s-a prefăcut în păduchi, în toată ţara Egiptului.
18
Vrăjitorii au căutat să facă şi ei păduchi prin vrăjitoriile lor; dar n-au putut. Păduchii erau pe oameni şi pe dobitoace.
19
Şi vrăjitorii au zis lui faraon: „Aici este degetul lui Dumnezeu!” Dar inima lui faraon s-a împietrit şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul.
20
Domnul a zis lui Moise: „Scoală-te dis-de-dimineaţă şi du-te înaintea lui faraon, când are să iasă să se ducă la apă. Să-i spui: „Aşa vorbeşte Domnul: „Lasă pe poporul Meu să plece ca să-Mi slujească.
21
Dacă nu vei lăsa pe poporul Meu să plece, am să trimit muşte câineşti împotriva ta, împotriva slujitorilor tăi, împotriva poporului tău şi împotriva caselor tale; casele egiptenilor vor fi pline de muşte, şi pământul va fi acoperit de ele.
22
Dar, în ziua aceea, voi deosebi ţinutul Gosen, unde locuieşte poporul Meu, şi acolo nu vor fi muşte, pentru ca să cunoşti că Eu, Domnul, sunt în mijlocul ţinutului acestuia.
23
Voi face o deosebire între poporul Meu şi poporul tău. Semnul acesta va fi mâine.”
24
Domnul a făcut aşa. A venit un roi de muşte câineşti în casa lui faraon şi a slujitorilor lui, şi toată ţara Egiptului a fost pustiită de muşte câineşti.
25
Faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „Duceţi-vă de aduceţi jertfe Dumnezeului vostru aici în ţară.”
26
Moise a răspuns: „Nu este deloc potrivit să facem aşa; căci am aduce Domnului Dumnezeului nostru jertfe care sunt o urâciune pentru egipteni. Şi dacă am aduce, sub ochii lor, jertfe care sunt o urâciune pentru egipteni, nu ne vor ucide ei oare cu pietre?
27
Vom face mai bine un drum de trei zile în pustiu, şi acolo vom aduce jertfe Domnului Dumnezeului nostru, după cum ne va spune.”
28
Faraon a zis: „Vă voi lăsa să plecaţi, ca să aduceţi jertfe Domnului Dumnezeului vostru în pustiu; numai să nu vă depărtaţi prea mult, dacă plecaţi. Rugaţi-vă pentru mine.”
29
Moise a răspuns: „Am să ies de la tine şi am să mă rog Domnului. Mâine, muştele se vor depărta de la faraon, de la slujitorii lui şi de la poporul lui. Dar să nu ne mai înşele faraon, nevrând să lase pe popor să plece ca să aducă jertfe Domnului.”
30
Moise a ieşit de la faraon şi s-a rugat Domnului.
31
Domnul a făcut cum cerea Moise; şi muştele s-au depărtat de la faraon, de la slujitorii lui şi de la poporul lui. N-a mai rămas una.
32
Dar faraon, şi de data aceasta, şi-a împietrit inima şi n-a lăsat pe popor să plece.
1
Dar un om, numit Anania, a vândut o moşioară, cu nevasta sa Safira,
2
şi a oprit o parte din preţ, cu ştirea nevestei lui; apoi a adus partea cealaltă şi a pus-o la picioarele apostolilor.
3
Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei?
4
Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.”
5
Anania, când a auzit cuvintele acestea, a căzut jos şi şi-a dat sufletul. O mare frică a apucat pe toţi cei ce ascultau aceste lucruri.
6
Flăcăii s-au sculat, l-au învelit, l-au scos afară şi l-au îngropat.
7
Cam după trei ceasuri, a intrat şi nevasta sa, fără să ştie ce se întâmplase.
8
Petru i-a zis: „Spune-mi, cu atât aţi vândut moşioara?” „Da”, a răspuns ea, „cu atâta.”
9
Atunci Petru i-a zis: „Cum de v-aţi înţeles între voi să ispitiţi pe Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sunt la uşă şi te vor lua şi pe tine.”
10
Ea a căzut îndată la picioarele lui şi şi-a dat sufletul. Când au intrat flăcăii, au găsit-o moartă; au scos-o afară şi au îngropat-o lângă bărbatul ei.
11
O mare frică a cuprins toată adunarea şi pe toţi cei ce au auzit aceste lucruri.
12
Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne şi minuni în norod. Toţi stăteau împreună în pridvorul lui Solomon
13
şi niciunul din ceilalţi nu cuteza să se lipească de ei; dar norodul îi lăuda în gura mare.
14
Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbaţi şi femei, se mărea tot mai mult;
15
până acolo că scoteau pe bolnavi chiar pe uliţe şi îi puneau pe paturi şi pe aşternuturi, pentru ca, atunci când va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei.
16
Mulţimea, de asemenea, alerga la Ierusalim, din cetăţile vecine, şi aducea pe cei bolnavi şi pe cei chinuiţi de duhuri necurate: şi toţi se vindecau.
17
Însă marele preot şi toţi cei ce erau împreună cu el, adică partida saducheilor, s-au sculat plini de pizmă,
18
au pus mâinile pe apostoli şi i-au aruncat în temniţa de obşte.
19
Dar un înger al Domnului a deschis uşile temniţei, noaptea, i-a scos afară şi le-a zis:
20
„Duceţi-vă, staţi în Templu şi vestiţi norodului toate cuvintele vieţii acesteia.”
21
Când au auzit ei aceste vorbe, au intrat dis-de-dimineaţă în Templu şi au început să înveţe pe norod. Marele preot şi cei ce erau cu el au venit pe neaşteptate, au adunat soborul şi pe toată bătrânimea fiilor lui Israel şi au trimis la temniţă să aducă pe apostoli.
22
Aprozii, la venirea lor, nu i-au găsit în temniţă. S-au întors şi au spus astfel:
23
„Temniţa am găsit-o încuiată cu toată grija, şi pe păzitori stând în picioare la uşi; dar, când am deschis, n-am găsit pe nimeni înăuntru.”
24
Când au auzit aceste vorbe, căpitanul Templului şi preoţii cei mai de seamă au rămas înmărmuriţi şi nu ştiau ce să creadă despre apostoli şi despre urmările acestei întâmplări.
25
Cineva a venit şi le-a spus: „Iată că oamenii pe care i-aţi băgat în temniţă stau în Templu şi învaţă pe norod.”
26
Atunci căpitanul Templului a plecat cu aprozii şi i-au adus; dar nu cu sila, căci se temeau să nu fie ucişi cu pietre de norod.
Exodul 8
Faptele apostolilor 5:1-26