Untitled Document
 
  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

"Slava lui Dumnezeu in locurile prea inalte
si pace pe pamant intre oamenii placuti Lui."
        LUCA 2:14

MISIUNEA  BISERICII  “SFANTA TREIME” BISTRITA

 

Biserica “ Sfânta Treime” Bistrita există prin harul lui Dumnezeu, pentru:

    A înfăptui Marea însărcinare a D-lui Isus de a-I aduce pe oameni în familia Lui- evanghelizare

 “Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, si învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit”.(Mat.28:19-20;

“ Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit.”( Marcu 16:16)

A zidi Trupul Lui Hristos, urmarind desăvârşirea sfinţilor după modelul lui Isus şi echiparea lor pentru slujire în biserică şi în lume- edificare

“Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos;  (Ef. 4:11-16)

A glorifica (lăuda) Numele D-lui Isus prin adorare (în biserică) şi prin toate activităţile noastre- închinare,

„Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă.”

“Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră. (Mt.22:37

Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl. Col.3:16-17)   

 
a
Radio Bistrita Crestina 
zilnic orele20-24;--  106 MHz
 
a
 
Oportunitati
 
 
 
 
 
 
Orasul nostru
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
  Vizitatori pe aceasta pagina: 20760  
Copyright © 2006 Biserica Penticostala SFANTA TREIME Bistrita-Romania biserica@sfantatreime.ro 0040-263-232725