Influienţa negativă a substanţelor toxice (fumatul şi alcoolismul) asupra cresterii si dezvoltării

  Ocrotirea şi întărirea sănătăţii generaţiei în creştere este obiectul unei griji deosebite a oricărei societăţii. Dezvoltarea armonioasă a personalităţii adolescenţilor poate fi perturbată de unii factori nocivi cum ar fi fumatul şi consumul de alcool .
          Consumul de alcool şi tabacismul are consecinţe grave asupra sănătăţii, asupra dezvoltării mintale şi morale a adolescentului.
Urmări deosebit de nefavorabile lasă folosirea acestor substanţe toxice la vârsta de trecere (10 – 20 ani) când în organismul in creştere se produce diferenţierea şi perfecţionarea funcţiilor şi sistemelor.
La vârsta pubertară tinerii sunt cel mai puternic supuşi influenţilor negative ale mediului, care pot declanşa astfel de fenomene ca alcoolismul şi tabacismul. Prin urmare, este important de a determina cauzele sociale şi biologice în apariţia acestor vicii cu scopul de a preîntâmpina.
          Tânăra generaţie este viitorul oricărei societăţi. Prin urmare sarcina primordială a societăţii este protejarea acesteia  de influenţele periculoase ce iar provoca dereglări fizice şi psihice.
          Alcoolul  si tutunul pot stagna pentru mult timp, iar în cazuri grave chiar opri, formarea categoriilor etice şi morale, dezvoltarea formelor superioare de gândire, noţiunilor estetice. Având sistemul nervos instabil, concepţiile de viaţă încă neformate, adolescentul, în special cel cu unele dereglări intelectuale, sub influenţa alcoolului şi tutunului devine adesea mai receptiv faţă de exemplele negative de conduită. Din aceste considerente apare necesitatea intensificării muncii antialcoolice şi antitabaciste printre adolescenţi.
          Savantii au ajuns la concluzia aproape unanima : cauza primordială în apariţia dorinţei de a consuma alcool si a fuma este curiozitatea tinerilor. De cele mai dese ori oamenii încep să fumeze din adolescenţă sau chiar copilărie.
Condiţiile nefavorabile de educaţie în familie în îmbinare cu particularităţile psihologice ale perioadei pubertare au drept urmare formarea la adolescenţi din ,,grupurile de risc” a unui stil de viaţă care se caracterizează prin devieri specifice de comportament: atitudinea dispreţuitoare faţă de învăţătură, ocupaţii ca jocurile de hazard, petrecerea timpului în baruri, discoteci, petrecerea timpului  în companii cu prietenii, dese ori cu înclinaţii asociale.        
          Daca unii consideră că alcoolul si tutunul este un mijloc foarte bun pentru încălzirea organismului si buna dispozitie şi un remediu pentru boli, atunci nu facem altceva decat sa va sugeram sa aprofundati opiniile oamenilor de stiinta si sa analizati efectele nocive produse in societate
          Oamenii de stiinta au dovedit, că nu există nici un organ în organismul uman care să nu sufere de acţiunea distrugătoare a alcoolului si tutunului.
Alcoolul nu posedă nici o proprietate care să nu poată fi înlocuită cu alte remedii medicale cu mult  mai benefice, sigure şi nedăunătoare  şi nu există nici o boală care necesită tratament cu alcool un timp îndelungat. Necesitatea de alcool si tutun  nu se înscrie în categoria trebuinţelor fiziologice ale omului cum ar fi necesitatea în oxigen şi mâncare.
          Cercetările multor savanţi au demonstrat că obiceiurile patologice ale consumului de alcool în primul rând în mediul familial, în grupurile de interese spre care se orientează adolescentul, în cea mai mare măsură determină atitudinea copilului faţă de alcool şi faţă de fenomenul alcoolismului.
          Pot fi evidenţiaţi unii factori de risc în apariţia alcoolismului la adolescenţi, în diferite medii de existenţă şi activitate. În mediul familial  destructurare şi destrămare, lipsa de angajament din partea părinţilor.    
          Alcoolul şi substanţele toxice conţinute în fumul de ţigară sunt deosebit de dăunătoare pentru organismele uman acţionând  asupra tuturor nivelurilor structurale a le lui, de la celulă, ţesut la sisteme de organe.
          Pe toată perioada aflării alcoolului în organismul uman, nu există nici un organ, nici un nivel, la care să nu se resimtă influenţa toxică a alcoolului.
          La nivel molecular el acţionează negativ asupra sintezei proteinelor, hidraţilor de carbon, grăsimilor, tulbură mecanismul enzimatic.
          La nivel subcelular alcoolul influenţează asupra mitocondriilor, activităţii lizozomilor.
          La nivel celular dereglează penetrabilitatea  membranelor. Modifică conductibilitatea impulsurilor nervoase. La nivel de organe are drept urmare patologia unor organe şi în primul rând a tractului gastrointestinal, ficatului.
          La nivelul sistemelor el provoacă tulburări ale activităţii fermentative, intervine în procesul de sinteză şi dezintegrarea a mediatorilor. La nivelul  de macrosisteme consumul de băuturi tari poate cauza patologia sistemului nervos însoţită de tulburări metabolice şi morfologice
          Fumatul este un agent mutagen şi cancerogen iar predispoziţie la fumat se transmite genetic în succesiunea generaţiilor. Ea însă depinde foarte mult de mediu microsocial şi de constituţia neuropsihică a adolescentului, de voinţă, caracter. Deci factorul social e important şi aici.
          Astfel sunt evidente cât de mari sunt daunele pe care le prilejuieşte omului consumul  de alcool. Creşte şi mai mult riscul în cazul folosirii băuturilor alcoolice de către femei şi copii.
          O consecinţă gravă a consumului de alcool si tutun este instalarea dependenţei .Este icontestabilă dauna enormă a alcoolului şi fumatului asupra funcţionării normale şi armonioase a organismului uman. Riscurile sunt şi mai mari în cazurile folosirii acestor substanţe de către copii şi adolescenţi.
          Gândirea oferă posibilitatea de a realiza sinteza, compararea, generale, sistematizarea, concretizarea informaţiilor din mediu. Ea se află la baza oricărei forme de instruire. Orice activitate intelectuală necesită o gândire clară, logică. Orice dereglare  a gândirii duce la reflectarea schimonosită a realităţii în conştiinţa omului.
          Consumul de alcool provoacă scăderea analizei critice a gândurilor, scade corectitudinea, consecutivitatea logică a judecăţilor. Pe măsură aprofundării   stării     de   ebrietate se pierd şi legăturile logice a celor expuse. Acţiunea toxică a băuturilor spirtoase si a tabacului se reflectă negativ asupra organismului in multe directii  dintre care amintim :
 sistemul nervos. ficatul. tubului digestiv,  aparatului respirator in special  plămânii, inima sângele.

Asadar .,,Să zicem Nu alcoolului şi fumatului! Noi alegem sănătatea”

Meniu principal

a Vizitatori:
Warning: fopen(contor/contor044.txt) [function.fopen]: failed to open stream: No such file or directory in /home/hosting/sfantatreime.ro/html/ro/psihologie1.php on line 181

Warning: filesize() [function.filesize]: stat failed for contor/contor044.txt in /home/hosting/sfantatreime.ro/html/ro/psihologie1.php on line 182

Warning: fread(): supplied argument is not a valid stream resource in /home/hosting/sfantatreime.ro/html/ro/psihologie1.php on line 182

Warning: fclose(): supplied argument is not a valid stream resource in /home/hosting/sfantatreime.ro/html/ro/psihologie1.php on line 183

Warning: fopen(contor/contor044.txt) [function.fopen]: failed to open stream: Permission denied in /home/hosting/sfantatreime.ro/html/ro/psihologie1.php on line 185

Warning: fclose(): supplied argument is not a valid stream resource in /home/hosting/sfantatreime.ro/html/ro/psihologie1.php on line 187
Radio Micul Samaritean Non Stop1584 MHz
Copyright © 2006 Biserica Penticostala SFANTA TREIME Bistrita-Romania biserica@sfantatreime.ro 0040-263-232725